Ca urmare a acuzaţiilor aduse de autorităţile Uniunii Europene companiei Microsoft referitor la un eventual abuz de poziţia deţinută pe piaţă, noul sistem de operare Windows 7, care va fi lansat pe piaţa europeană în data de 22 Octombrie, nu va mai avea integrat cunoscutul browser Internet Explorer.

Una dintre principalele acuzaţii aduse de CE companiei americane viza promovarea neloială a browserului Internet Explorer. Deşi procesul privind aceste acuzaţii nu a fost încă încheiat, Microsoft, care a susţinut în tot acest timp că IE este parte integrantă din sistemul de operare şi nu ar trebui eliminat, a decis să ofere europenilor noul sistem de operare, separat de Internet Explorer – atât pentru producători, cât şi pentru utilizatori.

Se pare că măsura extremă luată de Microsoft se datorează faptului că una dintre alternativele CE privind soluţionarea abuzului de poziţie dominantă consta în obligarea companiei de a include şi alte browsere în sistemul său de operare – alternativă de evitat de către producătorul american.

„Suntem decişi să lansăm Windows 7 în Europa în acelaşi timp cu lansarea mondială – dar, pentru a realiza aceasta, trebuie să ne adaptăm reglementărilor europene privind competiţia” - a declarat Dave Heiner Deputy General Counsel al Microsodt, într-un post pe blog.

Microsoft are o lungă istorie conflictuală cu autorităţile europene de reglementare, soldată cu amenzi de peste 2 miliarde dolari.

Sursa: CHIP.ro


Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.